– Iti spun eu, suferim de “ajutita”.
– Ce vorbesti? Nu te cred.
– Da, avem tendinta sa-i ajutam pe toti cei care ne ies in cale. Cum le aflam problemele, framantarile, gandurile care nu le dau pace si ii tin treji noptile, cum suntem gata sa sarim in ajutor. Ce, tie nu ti s-a intamplat?
– Ba da …
– Pai vezi? … Cu totii stim ca viata e un cumul de experiente, trairi, momente, din care toti avem de invatat cate ceva – dar pentru noi insine. Nu pentru altii.
– Bine, dar daca tot zici ca invatam si stim, ce e rau sa le spunem si altora, ca sa stie ce sa faca, sa nu se mai loveasca de aceleasi probleme…?
– Nu le putem invata lectiile altora si cu atat mai mult nu le putem impune lor pe ale noastre. Fiecare om are ceea ce se numeste “filtrul” gandirii sale, are o interpretare personala asupra a ceea ce i se intampla in viata. El stie cel mai bine ce simte, ce traieste, ce emotii sau ganduri ii apar in suflet si in minte. Cum am putea sa stim noi mai bine in locul sau?
– Eee, cum? Pai stim, ca doar am trecut prin aceleasi probleme… Nu vezi ca toti ne confruntam cu deceptii, temeri, despartiri, pierderi, lipsuri …?
– Da, sa presupunem ca am trecut prin experiente similare, pentru ca oricat ni s-ar parea, ele nu sunt niciodata identice, si asta pentru ca noi suntem diferiti, suntem unici si traim unicitatea in felul nostru, al fiecaruia.
– Bine, bine si ce-i spui celuilalt care se confrunta cu o situatie similara cu a ta?
– Cel mult, doar o parere.
– Doar atat? O parere?
– Da. Imi place sa spun ca tot ce putem face pentru oameni este sa le spunem cum se vede din afara, din pozitia observatorului. Poate parea indiferenta, dar nu este. A fi indiferent este a nu fi acolo. A fi prezent si a observa doar ce se intampla cu cel de langa tine este cel mai mare cadou pe care il putem face. Dar e doar un cadou: o observatie fina, spusa cu putin umor si multa compasiune catre celalalt. I-l inmanam si apoi facem un pas in lateral, langa el. El decide ce face mai departe. Noi doar suntem “mesageri” nu “violatori”.
– “Violator”? … Asta suna rau de tot! Eu nu vreau sa “violez” pe nimeni…
– Ma bucur. Vad ca ai inteles in final …
– Si ce faci cand esti tu in situatia de a cere ajutor? Eh, sa te vad acum!
– Desigur ca putem fi si de partea cealalta a baricadei. Sa avem noi nevoie de un ajutor, de un sfat, de o solutie …
– Asa, si? Ce faci atunci?
– Pai uite, sa-ti spun ce am facut eu azi cand m-am confruntat cu o problema serioasa… Si cu siguranta majoritatea facem asta: chemam un prieten, ii spunem ca e urgent si in secunda in care se afla in fata noastra, incepem si turuim: “… si uite ce s-a intamplat, ce a zis, ce a facut, asa si pe dincolo…” si in final ii adresam intrebarea capcana: “si eu ce ma fac acum?”
– Ai chemat un prieten? Si el ce-a zis?
– In cazul meu, recunosc ca am avut un mare noroc: el a tacut tot timpul si m-a privit. El stie ce o fi gandit in acele momente. Cand a vazut ca am terminat, s-a ridicat si mi-a spus: “cand m-ai chemat am crezut ca s-a intamplat ceva: esti insarcinata, ai vreo boala sau vrei sa te duc urgent undeva”… Apoi m-a luat prieteneste pe dupa umeri si mi-a zambit calm. Si a plecat.
– Bine, bine si problema ta? … Cu tine cum a ramas?
– Eu mi-am luat cafeaua si m-am indreptat spre birou. In timpul celor cateva secunde parcurse pana la scaunul biroului mi-am dat seama ca nu aveam nici o problema. Ma linistisem. Am mai reflectat putin asupra framantarilor mele si apoi mi-am pus melodia preferata si am inceput sa o fredonez ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Si asa si era. Totul era in capul meu. Fizic, concret, nu se intamplase nimic.
– Nu pot sa creeed! Cum adica, tu te-ai linistit pentru ca el nu ti-a zis nimic?
– Daca el imi spunea ceva, imi dadea vreun sfat sau solutie la problema mea, era ca si cum traia el in acea problema, nu eu… Vedea cu ochii lui si simtea cu inima sa… Fiind doar acolo, langa mine si ascultandu-ma fara sa ma intrerupa, mi-a oferit cadoul de a-mi gasi singura raspunsurile. Cateodata, chiar numai asta e nevoie sa facem pentru ceilalti. Sa fim si atat. Fara sa spunem nimic.
– Bine, si daca e o situatie in care nu gasesti singur solutia? Chiar nimeni nu te poate ajuta?
– Ba da, sunt persoane care asta fac. Te ajuta sa gasesti solutia. Si repet, te ajuta doar. Tot tu esti cel care vei avea raspunsurile.
– Pai si cine sunt persoanele astea?
– Acei oameni care din dorinta de a-i ajuta pe altii, au citit, au studiat si au invatat si cum sa o faca, cu integritate. Fara sa “violeze” pe nimeni. Ei sunt specialistii in astfel de probleme, nu noi.
– Inteleg …. Acum chiar inteleg. E ca si cum, daca ti s-au stricat pantofii, nu te duci la vecinul sa ti-i repare ci la un meserias pantofar, asa-i?
– Da.
Am lasat pixul jos si am inchis caietul… Frigul deja imi inghetase degetele si le inrosise ca pe niste vapaie de foc… Nici nu am simtit cand a trecut timpul si era cat p-aci sa intarzii la intalnirea programata. Inainte sa plec, am mai privit inca o data in jurul meu. Nu se schimbase nimic. Insa in sufletul meu se petrecuse ceva… La randul meu am inteles ca voi proceda la fel. Voi fi prezenta si atat. Si voi avea incredere ca fiecare dintre noi isi va gasi raspunsurile potrivite, la momentul potrivit.
Iar eu, tot ce pot sa fac acum este sa inspir si altora aceasta incredere.
Multumesc! Multumesc! Multumesc!
... about EMOTIONS ... 